CUPRINS
DEFINIREA COMUNICĂRII DIN PERSPECTIVA PSIHOLOGIEI
Comunicarea „interumană se bazează pe un ansamblu de procese
psihomotorii specific umane, limbajul, în care un loc deosebit de
important revine componentei conştiente, gândirii”.(P.
Popescu-Neveanu, 1978).
Din punct de vedere psihologic comunicarea reprezintă o relaţie între
indivizi: „comunicarea este în primul rând o percepţie. Ea implică
transmiterea, intenţionată sau nu, de informaţii destinate să
lămurească sau să influenţeze un individ sau un grup de indivizi
receptori".
Atunci când comunicarea este ineficientă, apar efecte la nivel
psihologic, cum ar fi: singurătate, conflicte, probleme în familie,
insatisfacţii profesionale, stres psihologic, boli fizice – situații
care, în general, sunt resimțite negativ de fiecare persoană..
RELAȚIA GÂNDIRE-LIMBAJ-COMUNICARE
Gândirea se defineşte ca procesul cognitiv de însemnătate centrală în
reflectarea realului care, prin intermediul abstractizării şi
generalizării coordonate în acţiuni mentale, extrage şi prelucrează
informaţii despre relaţiile categoriale şi determinative în forma
conceptelor, judecăţilor şl raţionamentelor. Întrucât acestea din urmă
fac obiectul de bază al comunicării interumane, putem conchide cu
privire la relația de interdependență dintre gândire și comunicare.
Limbajul şi gândirea sunt strâns legate şi se intercondiţionează, deşi
nu sunt fenomene identice. Luând limbajul ca un proces comunicaţional,
trebuie să precizăm că ceea ce se transmite sau comunică, este un
mesaj, deci un conţinut informaţional, semantic. De altfel şi limbajul
are o latură semantică şi fiecare cuvânt are o semnificaţie principală
şi multe alte sensuri secundare. Şi aşa cum este legat cuvântul de
propoziţiune, tot aşa este legat şi conceptul de judecată. La un nivel
evoluat nu se poate gândi fără mijloacele limbajului, iar vorbirea
fără înţeles sau conţinut cognitiv este o simplă formă fără conţinut.
De altfel, limbajul îndeplineşte, în sistemul psihic uman, un rol
deosebit de important. Este un fel de ax al sistemului psihic care
face posibil fenomenul de conştiinţă.
Intelectul desemnează un sistem de relaţii, activităţi şi procese
psihice superioare (inteligenţă, gândire, memorie, imaginaţie,
limbaj), sistem ce se constituie şi funcţionează plenar la nivel uman,
depăşind experienţa senzorială, dar bazându-se pe ea, uzând de
proprietăţi specifice ale creierului uman şi realizându-se
(construindu-se) numai prin modelare culturală şi integrare
socioculturală.
Relaţiile intelectuale sunt mijlocite prin limbaj şi alte sisteme de
semne, prin cunoştinţele acumulate de memorie şi reactualizate
selectiv, prin alte modele culturale, prin datele experienţei
personale.
Psihologul american J. P. Guilford oferă o prezentare sistemică a
psihologiei gândirii şi factorilor acesteia, potrivit căreia, printre
cele 4 conţinuturi ale gândirii, alături de aspectul comportamental,
un loc aparte îl ocupă elementele care au legătură directă cu limbajul
și comunicarea, respectiv, dimensiunile semantică, simbolică și
figurală.
COMUNICARE - INTELIGENȚĂ EMOȚIONALĂ ȘI INTERPERSONALĂ
Competențele de comunicare sunt considerate, în bună măsură,
responsabile de succesul personal: Comunicarea este „un proces
deosebit de important şi complex, de care depinde structura
reuşitelor, miracolelor sau a dezastrelor umane”. Din această
perspectivă, eficiența în comunicare poate fi corelată cu inteligența
emoțională și cu inteligența interpersonală, întrucât eficiența
individuală în relațiile interpersonale va depinde de capacitatea
persoanei de a se adapta corect la situațiile de comunicare.
Comportamente de comunicare care denotă inteligență interpersonală și
emoțională:
- Să se utilizeze mesaje adresate la persoana I focalizate pe ceea ce simte emiţătorul şi pe comportamentul interlocutorului, prevenind relaţiile defensive în comunicare. Procesul de comunicare este mai complet, se pot comunica emoţiile şi descrie comportamentele fără a face evaluări şi atacuri la persoană;
- Să fim spontani în exprimarea opiniilor personale, să nu ne impunem punctul de vedere. Manipularea este şi ea o formă de comunicare însă transmite un mesaj de non-acceptare şi neîncredere în deciziile luate.
- Să ascultăm cu atenţie, căci ascultatul activ este o modalitate de a asculta şi a răspunde, care duce la îmbunătăţirea înţelegerii reciproce şi la depăşirea obstacolelor în comunicare. Comunicarea empatică conţine mesaje de înţelegere, compasiune şi afecţiune faţă de interlocutor.
- Să evităm stereotipurile şi prejudecăţile deoarece duc la opinii negative despre ceilalţi, sunt cauze ce duc la discriminare şi chiar la violenţă.
- Să utilizăm mesaje care să ajute interlocutorul în găsirea de alternative, posibilităţi noi de rezolvare a unei situaţii. Uneori sfatul este perceput de cealaltă persoană ca o insultă la inteligenţa sa, ca o lipsă de încredere în capacitatea sa de a-şi rezolva singură problema.
- Să nu criticăm interlocutorul. Critica nu duce neapărat la schimbarea celeilalte persoane.
- Să evităm ameninţările şi pedepsele. Insistând în aplicarea unei pedepse pentru rezolvarea unei probleme ori situaţii, se vor genera sentimente negative;
- Să nu fim moralizatori deoarece aceasta cauzează sentimente de nelinişte, stimulează resentimentele şi blochează exprimarea sinceră a celeilalte persoane;
- Să ţinem cont de factorii sentimentali, să încercăm să convingem prin argumentare logică, fără a duce la frustrare, pentru a nu bloca comunicarea;
- Să nu dăm dovadă de superioritate pentru că aceasta determină formarea unei relaţii defectuoase de comunicare. Egalitatea înseamnă acceptarea necondiţionată şi respectarea fiecărei persoane, indiferent de nivelul său de cultură sau pregătire profesională;
- Să utilizăm parafrazarea dar nu foarte des, aceasta fiind o metodă care are rolul de a clarifica mesajul, de a comunica mai eficient;
- Să dăm posibilitatea explorării soluţiilor alternative prin folosirea brainstorming-ului, a ascultării reflexive, a discutării posibilelor rezultate ale alegerii uneia dintre alternative;
- Să folosim tactica devierii când dorim să schimbăm cursul conversaţiei de la preocupările celeilalte persoane la propriile preocupări;
- Să citim limbajul corpului, concentrându-ne atenţia pe factorii cheie: expresia feţei, tonul, ţinuta corpului sau gesturile.
COMUNICARE ASERTIVĂ, PASIVĂ, AGRESIVĂ
Vom lua în considerare, din perspectiva utilității lor sociale și a
eficienței comunicaționale individuale, trei modele de comunicare cu
implicații comportamentale:
Comunicarea asertivă este un model de comunicare care ne
permite să ne exprimăm liber, ceea ce simțim, gândim, nevoile și
dorințele noastre. Acest model de comunicare implică respect față de
interlocutor, precum și demnitate în susținerea unui punct de vedere
personal.
Atributele comunicării asertive sunt:
- Respectul față de noi înșine, drepturile noastre dar și ceilalți și drepturile lor;
- Cere direct ceea ce avem nevoie în relație cu partenerul nostru de relație;
- Spune un NU foarte clar articulat cerințelor, cererilor sau provocărilor ce vin din partea altora dacă nu servesc direct interesele celui care alege să fie asertiv;
- Este orientată pe soluții pentru ceea ce primim în relație;
- Trece partenerii de comunicare dintr-o stare de presiune (pe care o resimt în relație cu conținutul comunicării) într-o stare de calm;
- Contribuie la rezolvarea potențialului conflict pe care părțile îl „proiectează” în relație;
- Este simplă, clară, concisă;
- Susține un punct de vedere într-un mod calm, nejignitor, necritic;
- Face referire strict la comportamente ale partenerului de relație și nu la identitatea acestuia.
Comunicarea pasivă desemnează situația în care cedăm
presiunilor interlocutorului și renunțăm la promovarea propriilor
drepturi. Ne comportăm și comunicăm pasiv atunci când:
- Punem nevoile, dorințele, preferințele, criteriile, opiniile, ceea ce e mai important pentru alții înaintea noastră;
- În situația în care cineva se poartă nerespectuos cu noi, nu facem nici un efort să corectăm situația, să ne reabilităm, să spunem cum vrem să fim tratați, să spunem care ar fi o soluție pentru noi și relația noastră;
- Avem dificultăți să ne exprimăm dezacordul cu alții, o opinie diferită, să spunem ceea ce gândim, ceea ce simțim, cum se văd lucrurile din perspectiva noastră în loc să spunem cum se văd/simt sau percep lucrurile din perspectiva în care ne-am plasat;
- Nădăjduim și așteptăm ca cealaltă parte a relației o să știe exact ce vrem să primim în relație în loc să cerem explicit și specific ceea ce vrem de la cealaltă parte din relație;
- Nu ne exprimăm sentimentele, starea, modul în care percepem ceea ce primim în relație de la partenerul nostru de comunicare;
- Aducem scuze nejustificate (ne mințim și pe noi înșine);
- Ne victimizăm, ne asumându-ne responsabilitatea pentru (non)acțiunile și gândurile noastre;
- Privim în altă parte în loc să-l privim în ochi pe partenerul nostru de discuție;
- Acționăm și răspundem la cereri conform unor prejudecăți și norme sociale.
Comunicarea agresivă presupune încălcarea drepturilor
celorlalți. Utilizarea în comunicare a unor elemente - ton, limbaj,
atitudini - prin care punctul de vedere propriu este impus
interlocutorului. Acest model de comunicare denotă lipsă de respect
față de interlocutor, interes pentru acele elemente ale situației de
comunicare care sunt strict în favoarea noastră. Ne comportăm și
comunicăm agresiv atunci când:
- Ne punem în situația de a șantaja emoțional;
- Când folosim intimidarea pentru a-i convinge pe alții să cedeze în favoarea noastră;
- Când îi insultăm pe alții, atacând identitatea lor în loc să enunțăm comportamentele pe care le considerăm disfuncționale într-o situație dată;
- Când îi facem pe alții responsabili de propriile noastre sentimente, percepții în loc să ne asumăm responsabilitatea pentru sentimentele și percepțiile noastre;
- Când facem cereri care îi pun pe cei cărora le cerem în fața unui fapt împlinit în loc să poată să aleagă dintr-un set de opțiuni puse la dispoziție chiar de ei sau consimțite împreună cu noi;
- Când vorbim pe un ton ridicat, în loc să vorbim pe un ton calm ce poartă un mesaj ferm;
- Când avem o atitudine de superioritate în relație, când îl privim pe partenerul nostru de relație (comunicare) de la un nivel mai înalt decât acesta;
- Când trântim ușa sau aruncăm cu obiecte în loc să explicăm celuilalt ce simțim, cum se văd lucrurile din perspectiva noastră, cum ne afectează comportamentul, tonul sau cuvintele celuilalt.
BARIERE PSIHOLOGICE ALE COMUNICĂRII
Martin Luther King spunea că „Oamenii se urăsc pentru că se tem unii
de alţii; se tem pentru că nu se cunosc; nu se cunosc pentru că nu
comunică”.
Ori de câte ori scriem sau vorbim, încercând să convingem, să
explicăm, să influenţăm, să educăm sau să îndeplinim orice alt
obiectiv, prin intermediul procesului de comunicare urmărim
întotdeauna câteva scopuri principale: să fim receptaţi (auziţi sau
citiţi), să fim înţeleşi, să fim acceptaţi, să provocăm o reacţie(o
schimbare de comportament sau atitudine).
Atunci când nu reuşim să atingem nici unul dintre aceste obiective,
înseamnă că ceva în derularea comunicării nu funcţionează
corespunzător, adică ceva a interferat în transmiterea mesajelor.
Orice interferează cu procesul de comunicare poartă denumirea de
barieră în calea comunicării.
Barierele în comunicare se produc atunci când receptorul mesajului
comunicat nu receptează sau interpretează greşit sensul pe care
emiţător a vrut să i-l dea. Scopul studierii comunicării este acela de
a reduce cauzele care provoacă aceste fenomene. Barierele pot fi
găsite în orice sistem comunicaţional şi de aceea e mai corect să
spunem că mesajul transmis nu e niciodată mesaj receptat. Ideal ar fi
ca tot ce se emite să fie şi recepţionat, dar practic asta e imposibil
pentru că nu tot ce există în intenţiile emiţătorului se regăseşte în
aşteptările receptorului, fiecare om având un cadru de referinţă
propriu (şi chiar limitat), iar sensurile în care se realizează
comunicarea diferă de la individ la individ.
Formarea competenţelor comunicative constituie un obiectiv major în
cunoaşterea realităţii. Una dintre căile principale de antrenare a
comunicării constă în identificarea blocajelor care reduc semnificativ
fidelitatea sau eficienţa transferului de mesaj. Blocajele comunicării
pot avea asemenea intensitate, încât între informaţia transmisă şi
mesajul perceput să existe diferenţe vizibile. Perturbaţiile pot fi de
natură internă-fiziologice, perceptive, semantice, interpersonale sau
intrapersonale - şi de natură externă - apărute în mediul fizic în
care are loc comunicarea (poluare fonică puternică, întreruperi
succesive ale procesului de comunicare).
De-a lungul timpului specialiştii în acest domeniu au fost şi sunt
preocupaţi de abordarea anumitor aspecte ale comunicării ce
îngreunează procesul de comunicare, căutând soluţii pentru
neutralizarea factorilor care le generează sau, cel puţin diminuarea
influenţelor acestora. Ei au realizat o serie de taxonomii care
fac trimitere la personalitatea umană, în ansamblul ei.
Din perspectiva complexelor personale,
Edouard Limbos identifică în raporturile interumane patru
tipuri de bariere personale care blochează comunicarea:
-
Bariere cauzate de contextul sociocultural – se referă la
condiţiile de trai ale individului într-un tip de societate sau
mediu nesatisfăcător pentru el.
- Conflictul de valori şi lipsa cadrelor de referinţă apare atunci când persoanele nu pot admite şi adera la scările de valori, la ideologiile societăţii în care trăiesc, deoarece nu se pot regăsi pe sine.
- Condiţionarea şi manipularea prin mass-media apare dacă indivizii nu dau dovadă de spirit critic şi de luciditate faţă de informaţiile propuse de mass-media.
- Prejudecăţile sau ideile gata confecţionate sunt raportate la tradiţiile ce îşi au rădăcinile într-un trecut mai mult sau mai puţin îndepărtat. Adoptarea unei atitudini nonconformiste faţă de norme şi prejudecăţi conduce, deseori, la o comunicare neeficientă.
- Diferenţele culturale. O cultură diferită de cea în care a fost crescută persoana constituie o viziune diferită asupra lumii, un sistem diferit de valori şi ideologii, ceea ce face dificilă comunicarea.
-
Bariere cauzate de frica endemică.Se referă la teama pe care
o încearcă anumiţi membri ai societăţii, de regulă, cei mai
vulnerabili, cei care au unele sensibilităţi personale.
- Înfruntarea poate provoca unor indivizi reacţii de teamă, adesea imprevizibile. Aceştia au tendinţa de a considera interlocutorul un judecător, un om cu atitudine critică, ceea ce conduce la timiditate. Respectiva situaţie determină persoanele să fie retrase, închise şi mereu gata să se apere.
- Agresivitatea face ca o comunicare să se transforme într-o stare conflictuală.
- Principiul competiţiei poate fi o barieră în comunicare dacă vizează în special dominarea, învingerea şi mai puţin progresul ca atare. În cazul când competiţia este corectă, constructivă, bazată pe valori autentice, ea este stimulativă, condiţionând afirmarea şi valorificarea interlocutorilor.
- Rezistenţa la schimbare apare deoarece orice modificare provoacă teamă, anxietate, implicând necunoscutul şi asumarea de riscuri.
- Lipsa încrederii în sine se manifestă datorită falsei idei despre sine şi despre interlocutor.
-
Bariere cauzate de atitudinile individualiste.Sunt specifice
indivizilor care pun accentul pe propria persoană.
- Comportamentul egocentric face ca individul să fie nereceptiv la ceea ce se petrece în jurul lui, dialogul devenind astfel greoi, uneori chiar imposibil.
- Necunoaşterea propriei persoane favorizează o imagine deformată, chiar eronată despre sine, fapt ce determină lipsa autocontrolului reacţiilor şi comportamentelor în procesul de comunicare.
- Sentimentul de incompetenţă sau ineficienţă înseamnă tendinţa de a nega sistematic valoarea propriilor capacităţi în raport cu cele ale altor persoane. Acest sentiment de inferioritate se manifestă prin jenă, sfială, stângăcie, autocritică exagerată, tăcere nejustificată, dificultate în exprimare.
- Lipsa de obiectivitate şi realism apare atunci când percepţia realităţii are loc prin prisma sentimentelor personale şi a experienţei anterioare. Un astfel de blocaj generează o comunicare deformată, falsificată sau deturnată în mod voit.
- Pasivitatea excesivă duce la inerţie, indolenţă şi dezinteres, precum şi la neimplicarea în diverse situaţii de comunicare.
-
Bariere referitoare la relaţiile individ-grup:
- Marginalizarea . Comunicarea cu persoane subapreciate, neglijate de societate este foarte dificilă, acestora fiindu-le caracteristic un comportament deviat, nerespectarea promisiunilor şi a legilor.
- Lipsa de autenticitate este incapacitatea de a se exprima în conformitate cu ceea ce simt şi îşi doresc în mod real. Asemenea oameni sunt nişte „actori”, asumându-şi roluri pe care nu le acceptă.
- Izolarea se manifestă prin afişarea unui comportament individualist, teamă faţă de alţii şi de ridicol, neimplicare, lipsă de iniţiativă. Izolarea poate fi atât blocaj al comunicării cât şi consecinţa unei comunicări neeficiente.