Colegiul National Calistrat Hogas

ASPECTE PSIHOLOGICE ALE COMUNICĂRII

CUPRINS

  1. DEFINIREA COMUNICĂRII DIN PERSPECTIVA PSIHOLOGIEI
  2. RELAȚIA GÂNDIRE-LIMBAJ-COMUNICARE
  3. COMUNICARE - INTELIGENȚĂ EMOȚIONALĂ ȘI INTERPERSONALĂ
  4. COMUNICARE ASERTIVĂ, PASIVĂ, AGRESIVĂ
  5. BARIERE PSIHOLOGICE ALE COMUNICĂRII



DEFINIREA COMUNICĂRII DIN PERSPECTIVA PSIHOLOGIEI

Comunicarea „interumană se bazează pe un ansamblu de procese psihomotorii specific umane, limbajul, în care un loc deosebit de important revine componentei conştiente, gândirii”.(P. Popescu-Neveanu, 1978).
Din punct de vedere psihologic comunicarea reprezintă o relaţie între indivizi: „comunicarea este în primul rând o percepţie. Ea implică transmiterea, intenţionată sau nu, de informaţii destinate să lămurească sau să influenţeze un individ sau un grup de indivizi receptori".
Atunci când comunicarea este ineficientă, apar efecte la nivel psihologic, cum ar fi: singurătate, conflicte, probleme în familie, insatisfacţii profesionale, stres psihologic, boli fizice – situații care, în general, sunt resimțite negativ de fiecare persoană..



RELAȚIA GÂNDIRE-LIMBAJ-COMUNICARE

Gândirea se defineşte ca procesul cognitiv de însemnătate centrală în reflectarea realului care, prin intermediul abstractizării şi generalizării coordonate în acţiuni mentale, extrage şi prelucrează informaţii despre relaţiile categoriale şi determinative în forma conceptelor, judecăţilor şl raţionamentelor. Întrucât acestea din urmă fac obiectul de bază al comunicării interumane, putem conchide cu privire la relația de interdependență dintre gândire și comunicare.
Limbajul şi gândirea sunt strâns legate şi se intercondiţionează, deşi nu sunt fenomene identice. Luând limbajul ca un proces comunicaţional, trebuie să precizăm că ceea ce se transmite sau comunică, este un mesaj, deci un conţinut informaţional, semantic. De altfel şi limbajul are o latură semantică şi fiecare cuvânt are o semnificaţie principală şi multe alte sensuri secundare. Şi aşa cum este legat cuvântul de propoziţiune, tot aşa este legat şi conceptul de judecată. La un nivel evoluat nu se poate gândi fără mijloacele limbajului, iar vorbirea fără înţeles sau conţinut cognitiv este o simplă formă fără conţinut. De altfel, limbajul îndeplineşte, în sistemul psihic uman, un rol deosebit de important. Este un fel de ax al sistemului psihic care face posibil fenomenul de conştiinţă.
Intelectul desemnează un sistem de relaţii, activităţi şi procese psihice superioare (inteligenţă, gândire, memorie, imaginaţie, limbaj), sistem ce se constituie şi funcţionează plenar la nivel uman, depăşind experienţa senzorială, dar bazându-se pe ea, uzând de proprietăţi specifice ale creierului uman şi realizându-se (construindu-se) numai prin modelare culturală şi integrare socioculturală.
Relaţiile intelectuale sunt mijlocite prin limbaj şi alte sisteme de semne, prin cunoştinţele acumulate de memorie şi reactualizate selectiv, prin alte modele culturale, prin datele experienţei personale.
Psihologul american J. P. Guilford oferă o prezentare sistemică a psihologiei gândirii şi factorilor acesteia, potrivit căreia, printre cele 4 conţinuturi ale gândirii, alături de aspectul comportamental, un loc aparte îl ocupă elementele care au legătură directă cu limbajul și comunicarea, respectiv, dimensiunile semantică, simbolică și figurală.



COMUNICARE - INTELIGENȚĂ EMOȚIONALĂ ȘI INTERPERSONALĂ

Competențele de comunicare sunt considerate, în bună măsură, responsabile de succesul personal: Comunicarea este „un proces deosebit de important şi complex, de care depinde structura reuşitelor, miracolelor sau a dezastrelor umane”. Din această perspectivă, eficiența în comunicare poate fi corelată cu inteligența emoțională și cu inteligența interpersonală, întrucât eficiența individuală în relațiile interpersonale va depinde de capacitatea persoanei de a se adapta corect la situațiile de comunicare.
Comportamente de comunicare care denotă inteligență interpersonală și emoțională:
  1. Să se utilizeze mesaje adresate la persoana I focalizate pe ceea ce simte emiţătorul şi pe comportamentul interlocutorului, prevenind relaţiile defensive în comunicare. Procesul de comunicare este mai complet, se pot comunica emoţiile şi descrie comportamentele fără a face evaluări şi atacuri la persoană;
  2. Să fim spontani în exprimarea opiniilor personale, să nu ne impunem punctul de vedere. Manipularea este şi ea o formă de comunicare însă transmite un mesaj de non-acceptare şi neîncredere în deciziile luate.
  3. Să ascultăm cu atenţie, căci ascultatul activ este o modalitate de a asculta şi a răspunde, care duce la îmbunătăţirea înţelegerii reciproce şi la depăşirea obstacolelor în comunicare. Comunicarea empatică conţine mesaje de înţelegere, compasiune şi afecţiune faţă de interlocutor.
  4. Să evităm stereotipurile şi prejudecăţile deoarece duc la opinii negative despre ceilalţi, sunt cauze ce duc la discriminare şi chiar la violenţă.
  5. Să utilizăm mesaje care să ajute interlocutorul în găsirea de alternative, posibilităţi noi de rezolvare a unei situaţii. Uneori sfatul este perceput de cealaltă persoană ca o insultă la inteligenţa sa, ca o lipsă de încredere în capacitatea sa de a-şi rezolva singură problema.
  6. Să nu criticăm interlocutorul. Critica nu duce neapărat la schimbarea celeilalte persoane.
  7. Să evităm ameninţările şi pedepsele. Insistând în aplicarea unei pedepse pentru rezolvarea unei probleme ori situaţii, se vor genera sentimente negative;
  8. Să nu fim moralizatori deoarece aceasta cauzează sentimente de nelinişte, stimulează resentimentele şi blochează exprimarea sinceră a celeilalte persoane;
  9. Să ţinem cont de factorii sentimentali, să încercăm să convingem prin argumentare logică, fără a duce la frustrare, pentru a nu bloca comunicarea;
  10. Să nu dăm dovadă de superioritate pentru că aceasta determină formarea unei relaţii defectuoase de comunicare. Egalitatea înseamnă acceptarea necondiţionată şi respectarea fiecărei persoane, indiferent de nivelul său de cultură sau pregătire profesională;
  11. Să utilizăm parafrazarea dar nu foarte des, aceasta fiind o metodă care are rolul de a clarifica mesajul, de a comunica mai eficient;
  12. Să dăm posibilitatea explorării soluţiilor alternative prin folosirea brainstorming-ului, a ascultării reflexive, a discutării posibilelor rezultate ale alegerii uneia dintre alternative;
  13. Să folosim tactica devierii când dorim să schimbăm cursul conversaţiei de la preocupările celeilalte persoane la propriile preocupări;
  14. Să citim limbajul corpului, concentrându-ne atenţia pe factorii cheie: expresia feţei, tonul, ţinuta corpului sau gesturile.



COMUNICARE ASERTIVĂ, PASIVĂ, AGRESIVĂ

Vom lua în considerare, din perspectiva utilității lor sociale și a eficienței comunicaționale individuale, trei modele de comunicare cu implicații comportamentale:
Comunicarea asertivă este un model de comunicare care ne permite să ne exprimăm liber, ceea ce simțim, gândim, nevoile și dorințele noastre. Acest model de comunicare implică respect față de interlocutor, precum și demnitate în susținerea unui punct de vedere personal.
Atributele comunicării asertive sunt:
Comunicarea pasivă desemnează situația în care cedăm presiunilor interlocutorului și renunțăm la promovarea propriilor drepturi. Ne comportăm și comunicăm pasiv atunci când:
Comunicarea agresivă presupune încălcarea drepturilor celorlalți. Utilizarea în comunicare a unor elemente - ton, limbaj, atitudini - prin care punctul de vedere propriu este impus interlocutorului. Acest model de comunicare denotă lipsă de respect față de interlocutor, interes pentru acele elemente ale situației de comunicare care sunt strict în favoarea noastră. Ne comportăm și comunicăm agresiv atunci când:



BARIERE PSIHOLOGICE ALE COMUNICĂRII

Martin Luther King spunea că „Oamenii se urăsc pentru că se tem unii de alţii; se tem pentru că nu se cunosc; nu se cunosc pentru că nu comunică”.
Ori de câte ori scriem sau vorbim, încercând să convingem, să explicăm, să influenţăm, să educăm sau să îndeplinim orice alt obiectiv, prin intermediul procesului de comunicare urmărim întotdeauna câteva scopuri principale: să fim receptaţi (auziţi sau citiţi), să fim înţeleşi, să fim acceptaţi, să provocăm o reacţie(o schimbare de comportament sau atitudine).
Atunci când nu reuşim să atingem nici unul dintre aceste obiective, înseamnă că ceva în derularea comunicării nu funcţionează corespunzător, adică ceva a interferat în transmiterea mesajelor. Orice interferează cu procesul de comunicare poartă denumirea de barieră în calea comunicării.
Barierele în comunicare se produc atunci când receptorul mesajului comunicat nu receptează sau interpretează greşit sensul pe care emiţător a vrut să i-l dea. Scopul studierii comunicării este acela de a reduce cauzele care provoacă aceste fenomene. Barierele pot fi găsite în orice sistem comunicaţional şi de aceea e mai corect să spunem că mesajul transmis nu e niciodată mesaj receptat. Ideal ar fi ca tot ce se emite să fie şi recepţionat, dar practic asta e imposibil pentru că nu tot ce există în intenţiile emiţătorului se regăseşte în aşteptările receptorului, fiecare om având un cadru de referinţă propriu (şi chiar limitat), iar sensurile în care se realizează comunicarea diferă de la individ la individ.
Formarea competenţelor comunicative constituie un obiectiv major în cunoaşterea realităţii. Una dintre căile principale de antrenare a comunicării constă în identificarea blocajelor care reduc semnificativ fidelitatea sau eficienţa transferului de mesaj. Blocajele comunicării pot avea asemenea intensitate, încât între informaţia transmisă şi mesajul perceput să existe diferenţe vizibile. Perturbaţiile pot fi de natură internă-fiziologice, perceptive, semantice, interpersonale sau intrapersonale - şi de natură externă - apărute în mediul fizic în care are loc comunicarea (poluare fonică puternică, întreruperi succesive ale procesului de comunicare).
De-a lungul timpului specialiştii în acest domeniu au fost şi sunt preocupaţi de abordarea anumitor aspecte ale comunicării ce îngreunează procesul de comunicare, căutând soluţii pentru neutralizarea factorilor care le generează sau, cel puţin diminuarea influenţelor acestora. Ei au realizat o serie de taxonomii care fac trimitere la personalitatea umană, în ansamblul ei.
Din perspectiva complexelor personale, Edouard Limbos identifică în raporturile interumane patru tipuri de bariere personale care blochează comunicarea:
  1. Bariere cauzate de contextul sociocultural – se referă la condiţiile de trai ale individului într-un tip de societate sau mediu nesatisfăcător pentru el.
    • Conflictul de valori şi lipsa cadrelor de referinţă apare atunci când persoanele nu pot admite şi adera la scările de valori, la ideologiile societăţii în care trăiesc, deoarece nu se pot regăsi pe sine.
    • Condiţionarea şi manipularea prin mass-media apare dacă indivizii nu dau dovadă de spirit critic şi de luciditate faţă de informaţiile propuse de mass-media.
    • Prejudecăţile sau ideile gata confecţionate sunt raportate la tradiţiile ce îşi au rădăcinile într-un trecut mai mult sau mai puţin îndepărtat. Adoptarea unei atitudini nonconformiste faţă de norme şi prejudecăţi conduce, deseori, la o comunicare neeficientă.
    • Diferenţele culturale. O cultură diferită de cea în care a fost crescută persoana constituie o viziune diferită asupra lumii, un sistem diferit de valori şi ideologii, ceea ce face dificilă comunicarea.
  2. Bariere cauzate de frica endemică.Se referă la teama pe care o încearcă anumiţi membri ai societăţii, de regulă, cei mai vulnerabili, cei care au unele sensibilităţi personale.
    • Înfruntarea poate provoca unor indivizi reacţii de teamă, adesea imprevizibile. Aceştia au tendinţa de a considera interlocutorul un judecător, un om cu atitudine critică, ceea ce conduce la timiditate. Respectiva situaţie determină persoanele să fie retrase, închise şi mereu gata să se apere.
    • Agresivitatea face ca o comunicare să se transforme într-o stare conflictuală.
    • Principiul competiţiei poate fi o barieră în comunicare dacă vizează în special dominarea, învingerea şi mai puţin progresul ca atare. În cazul când competiţia este corectă, constructivă, bazată pe valori autentice, ea este stimulativă, condiţionând afirmarea şi valorificarea interlocutorilor.
    • Rezistenţa la schimbare apare deoarece orice modificare provoacă teamă, anxietate, implicând necunoscutul şi asumarea de riscuri.
    • Lipsa încrederii în sine se manifestă datorită falsei idei despre sine şi despre interlocutor.
  3. Bariere cauzate de atitudinile individualiste.Sunt specifice indivizilor care pun accentul pe propria persoană.
    • Comportamentul egocentric face ca individul să fie nereceptiv la ceea ce se petrece în jurul lui, dialogul devenind astfel greoi, uneori chiar imposibil.
    • Necunoaşterea propriei persoane favorizează o imagine deformată, chiar eronată despre sine, fapt ce determină lipsa autocontrolului reacţiilor şi comportamentelor în procesul de comunicare.
    • Sentimentul de incompetenţă sau ineficienţă înseamnă tendinţa de a nega sistematic valoarea propriilor capacităţi în raport cu cele ale altor persoane. Acest sentiment de inferioritate se manifestă prin jenă, sfială, stângăcie, autocritică exagerată, tăcere nejustificată, dificultate în exprimare.
    • Lipsa de obiectivitate şi realism apare atunci când percepţia realităţii are loc prin prisma sentimentelor personale şi a experienţei anterioare. Un astfel de blocaj generează o comunicare deformată, falsificată sau deturnată în mod voit.
    • Pasivitatea excesivă duce la inerţie, indolenţă şi dezinteres, precum şi la neimplicarea în diverse situaţii de comunicare.
  4. Bariere referitoare la relaţiile individ-grup:
    • Marginalizarea . Comunicarea cu persoane subapreciate, neglijate de societate este foarte dificilă, acestora fiindu-le caracteristic un comportament deviat, nerespectarea promisiunilor şi a legilor.
    • Lipsa de autenticitate este incapacitatea de a se exprima în conformitate cu ceea ce simt şi îşi doresc în mod real. Asemenea oameni sunt nişte „actori”, asumându-şi roluri pe care nu le acceptă.
    • Izolarea se manifestă prin afişarea unui comportament individualist, teamă faţă de alţii şi de ridicol, neimplicare, lipsă de iniţiativă. Izolarea poate fi atât blocaj al comunicării cât şi consecinţa unei comunicări neeficiente.